Impresii si Interviu Ordo Rosarius Equilibrio

Comunitatea super-minoritara romana, ascultatoare de industrial, neofolk, darkwave si altele, s-a putut bucura la data de 15 noiembrie de concertul Ordo Rosarius Equilibrio, (impreuna cu Cascadeur si In Slaughter Natives).
Inainte sa scriu anumite lucruri despre interviu, m-am putut „bucura” de articolul domnisoarei pubertine din Iasi, Cristina Petrescu, de pe Metropotam. Pana la jumatate mi s-a parut un articol ok, dar partea a doua m-a dezgustat teribil si mi-a creionat oarecum nivelul de inteligenta al acestei fiinte, cand a fost vorba de a comenta prestatia in sine a trupei Ordo Rosarius Equilibrio. Sincera sa fiu nu stiu ce a asteptat domnisoara – probabil niste luminite sclipitoare si un maimutoi cu corpsepaint pe fata, care sa sara in scena cracanat, sa dea din plete ca un idiot si care sa oracaie alaturi de Tomas, pentru imbunatatiri comerciale, nemailasand loc ascultatorului sa fie atent la ce are de SPUS aceasta trupa.
Mentionez ca NU sunt impotriva trupelor „comerciale” (ma refer dpdv underground si nu numai). Muzica o pot categorisi in doua tipuri – axata pe ritm, melodie, vizual si tot ceea ce tine de perceptii umane, sau axata pe mesaj, cu vizualul redus la o impresie, nu la o traire in sine, cu scopul de a medita asupra temelor abordate. Ordo Rosarius Equilibrio face parte din formatiile care doresc sa se EXPRIME prin CUVINTE, nu prin realizare muzicala. Doresc sa transmita un mesaj inteligibil din punct de vedere intelectual si nu doar niste senzatii in care sa te afunzi. Se pare ca aceasta domnisoara nici n-are habar despre ce tot „balabanesc” ei acolo.
Un alt lucru pe care as dori sa-l clarific este ca trupele sunt din aceeasi multime. Fiecare membru al Ordo avea un proiect. Deci „reducerea de personal” nu este una asa dramatica, precum a dorit ea sa ne arate.
Iar despre In Slaughter Natives pot spune un lucru: este o idee buna, dar prost aplicata. Monotonia muzicii o face nedigerabila, astfel inutila doritorului de „ganduri si sentimente” generate de muzica.
Climaxul inteligentei ei a rasarit intr-o discutie cu un coleg din spate:

~ Asta nu cumva e muzica emo?
~ Nu.
~ Nu are absolut nci o legatura?!
~ Nu, zic, amintindu-mi de mesajele proiectate: [death?] [liberation?] [love?] [freedom?] samd. Ce subtire e linia, imi zic, si ce mare indoiala „oare ar putea sa imi placa muzica asta… emotionala si sumbra? Oi fi …emo?!”

Vezi tu, draga mea… Orice informatie are o anumita complexitate si maturitate. Iar fiecare persoana intelege acel mesaj la nivelul lui de maturitate. Asadar tu nu ai inteles mesajul cam la nivelul domnului Tomas, ci mai degraba la nivelul unui adolescent cu probleme familiale – deci, s-ar putea sa ai dreptate in legatura cu faptul ca esti totuna cu un emo.
Nu spun ca acest concert a atins o culme de calitate. Nici pe departe. Dar problema este ca cerintele oamenilor ca aceasta domnisoara s-au indreptat catre o directie total aberanta. Nu sunt singura care a fost atenta la ce transmiteau ORE si pot sa spun ca nu sunt singura care a fost cu adevarat captivata de ceea ce au exprimat si modul in care au exprimat. Eu personal consider ca au un impact mai mare live decat in studio. Si nu sunt singura. Asadar nu sunt o mancatoare de rahat, care doreste sa para „deosebita”, din moment ce au fost si altii impresionati ca mine.

Iar acum trecem la interviu. Pot sa spun ca eu si prietenul meu Liviu am contribuit la intrebari cu 3 intrebari din 22, deci intrebarile noastre ocupa 13,6% din vocile intrebatoare. Da, suntem mandri, mai ales eu, deoarece mi se pare un procent remarcabil, din moment ce majoritatea subculturii nu s-a implicat. Intrebarile au fost usor modificate din pacate, dar pentru asta apar doar cateva paragrafe care exprima niste clarificari pentru restul curiosilor.

10. You aspire to a low level of social morality when it comes to fulfilling your desires. It seems you’ve uneducated your mind from propagandist values. Would you go by your will with indifference to the status of your surroundings or do you give back what you receive from others?

I disagree. What is the higher level of social morality; chastity and other Christianized values? Is abstinence a virtue? Is emotional and spiritual deficiency a trait? Do we find comfort and mental gratitude in prayer?

I endeavor to speak to the will, instincts, dreams and desires of men and women wanting more out of life than being the embodiments of alleged premeditated social perfection in accordance to what I believe is an imperfect, yet contemporary society.

I don’t aspire people to act without consciousness or conscience; on the contrary, I advocate full responsibility and total awareness regarding the consequences of ones actions. But through acting in accordance to your own will and desires, knowing what you want, and being aware of the consequences, there is nothing to regret, nothing that you can not defend, and nothing you do, that you don’t want.

It is better to regret the things we do, than the things we never did.

18. What is the purpose of depicting society’s deviance today and even throughout history? Is it just portraying reality, criticism, or hope for a change? Do you find those „deviances” positive or negative after all? If either positive or negative, or both, then in what manner?

What is the purpose of anything?
There is no greater purpose, no worthwhile meaning in depicting society’s uprising and downfall; not morally, socially, aesthetically, spiritually and or politically. Not now, not later. Everything rise and fall. THAT is history. Art is intellectual luxury. Procreation is the only real purpose we have.
Some call them heroes, other call them tyrants, but they are just the same.
Some call it paradise, other call it hell. But it is still the same.
Without meaning, without greater purpose.
Anything contemplated and re-described in any manner, is a reinvention of facts and alleged truth.
I think essence of depicting anything, should be something more than what catches the observer at first impact. The meaning is to impose an impression onto the subject, that causes them to think, and how we do this is up to each and everyone to decide themselves.
This is how I do it.
Good or bad? You decide.

19. Is there a world where Gods don’t exist, a world beyond a superior spiritual puppeteer governing us? Or is the presence of a God not only required, but impossible to disregard?

Of course there is a world where gods don’t exist.
The existence of a god is definitely not required.
What is his/her purpose?
Isn’t the existence of an almighty god, a divine puppeteer pulling the strings, just a way of diverting the responsibility elsewhere? Explaining that there is a greater purpose to this whole miserable existence than what we are able to see and comprehend? An „intellectual” explanation that there must be a greater reward following the misery and suffering we endure here on earth?
I believe the vast context of things and how they function and interact is greater and more complex than we are ever able to comprehend. But maybe that is it; we are not supposed to understand. It is the belief itself, in a god, a divine puppeteer that makes us imagine that we will grasp the context and that it will reveal itself to us one way or another, by believing in the right divinity.
We ARE, here and now. We LIVE here and now. Let’s make the best of it. As far as we know, we are born, we live, and we die. That is all we can take for granted. Everything else is a matter of imagination and belief.

Ma simt multumita de raspunsuri cu toate ca intrebarile au fost usor modificate. Imi pare rau ca prima intrebare a fost usor crestinizata in exprimare, ceea ce a dus la aparitia primului paragraf, dar ii vad si partea buna in sensul ca ii ajuta pe „companionii mei muzicali” la constientizare.

La urmatoarea am admirat obiectivismul lui Tomas. Nu doreste un anume rezultat, ci doar expune ceea ce se intampla, sperand doar ca muzica lui sa impresioneze ascultatorii intr-un mod placut. El nu-si asuma un rol mai mare de „schimbator de mentalitati”, ci doar cel de „entertainer” prin ceea ce simte si gandeste. Isi constientizeaza statutul uman si adopta aceasta atitudine „modesta” pe care eu personal n-as putea atinge-o vreodata, sau, macar, accepta-o asa repede (deoarece nu stiu cum ma voi transforma in viitor), din cauza orgoliului meu.

Iar la descoperirea Demiurgului, intrebarea prietenului meu, Tomas ne arata cum omul nu are nevoie de o extensie. Suntem suficienti noi pentru noi si nu trebuie sa ne augmentam artificial existenta noastra mica si insignifianta. Daca nu se poate raspunde la intrebarile ce ne depasesc, nu are rost sa ne agatam de ele, ci sa ne multumim cu ceea ce putem sti si sa functionam intr-un mod natural dupa aceste cunostinte, dupa bunul nostru plac.

Dupa prea multe cuvinte frumoase urmeaza din nou, marea mea nemultumire: oamenii se cred mai mari decat sunt si incearca sa ii micsoreze pe cei mai mari REAL ca ei. Cand isi vor da jos „silicoanele psihice”, vom trai intr-o societate mai linistita. Stau si observ dezamagita cum asta nu se va intampla niciodata, si nici macar ca ar exista o initiativa de a „drena” aceste artificii, mai ales la noi, un popor siliconat puternic, ce nu poate renunta sub nicio forma la aceste „perne de orgoliu” nejustificate…

Urez oamenilor cu obraz o existenta linistita, in masura in care se pot feri, sau lovi puternic in ceafa (unde-i singurul punct vulnerabil) persoanele cu amortizari prea mari montate pe creier, ce va ataca nejustificat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: