Ratiunea ucide fiinta

„Any form of idealism, after being rejected by the idealist, leads to nihilism.”

Mi se pare fascinant, inspaimantator si deprimant cum o persoana isi poate schimba conceptiile radical intr-un timp destul de scurt. Cu cat mai scurt timpul, cu atat experientele ce au dus la aceste schimbari au fost mai impresionante – fie traumatizante, fie inspiratoare, fie ambele, intr-un amestec veninos, ce-ti contorsioneaza instinctul de autoconservare catre schimbari „morale” si mentale. Iar, probabil, cu cat mai impresionante au fost acele clipe, cu atat ti se arunca in fata intr-un mod mai agresiv vulnerabilitatea ta emotionala.
Gandurile ma consuma. Gandurile ma transforma intr-o masochista emotionala. Cu cat merg mai departe printre intrebarile mele, cu atat mai ingrozita sunt de ceea ce gasesc. Raspunsuri odioase, pe care nu ar vrea nimeni sa le auda, care totusi au o nisa deschisa, deoarece nu exista vreo informatie contestatoare constientizata, care le-ar putea confirma sau infirma valoarea de adevar initiala. Un vis urat in care incerci sa fii cat mai putin subiectiv (deoarece realitatea e relativa) si in care nu vrei sa delirezi, pentru a-ti pune „perne” mentale, de teama dezamagirii. Halucinatia este cel mai frumos lucru, iar dezamagirea cel mai grav cosmar, apropierea de realitate este o experienta depersonalizatoare si deprimanta. Cand ai cunoscut halucinatia si ai fost dezamagit, incepi s-o urasti, ca te-a adus intr-un stadiu de criza. Iar cu timpul, cand fugi de ea si accepti normalitatea si perisabilitatea lipsita de scop a unui sistem biologic, incepi incet, incet sa-ti inveninezi starea de spirit. Incepi sa-ti pierzi orice dram de creativitate, dezbraci totul de frumusete si incepi sa aluneci in scarba prin timp, nevazand sensul actiunilor tale. Pierzi orice ti-a placut in trecut. Te detasezi prin dozaje de endorfine din surse naturale. Incerci sa uiti prin hedonism, pentru ca in mod normal nu esti capabil sa uiti. Si incepi sa blestemi ziua dezamagirii si sa-ti doresti sa te intorci in lumea ta de minciuni, motorul prin care creai si aveai o valoare pentru tine si prin care te puteai clasa in cadrul „concursului”. Realizezi ca nu mai esti nimic si ca iluzia ca erai ceva, te transforma in acel ceva. Te intrebi daca te invarti intr-o iluzie a faptului ca esti nimic, iar acesta ar fi motivul pentru care devii un nimic. Te intrebi daca nu asta e realitatea de fapt si ca lucrurile mari pornesc mereu de la o iluzie.
Ma simt vinovata pentru naturaletea mea si pentru faptul ca nu m-am „programat” pentru a supravietui. Ma simt odios ca nu pot face acest lucru ce-mi displace profund dar care ma atrage prin faptul ca este o solutie pentru multe neajunsuri – sunt dispusa sa fac acest troc, dar nu gasesc metoda prin care sa ajung la taraba.
Ii invidiez pe prosti, pentru ca lor nu li se va destrama niciodata iluzia frumoasa in care se afla.
Ii invidiez pe crestini, pentru ca se pot minti cu atata ardoare, nerealizand ce fiinte scarboase si parvenite sunt de fapt.
Ii invidiez pe ipocriti, pentru ca-si ating scopurile si sunt fericiti, nesimtindu-se vinovati la cum calca cadavre.
Ii invidiez pe toti oamenii acestia de rahat care sunt capabili sa treaca peste umanitatea lor fara remuscari, pentru a-i vampiriza pe cei din jur…

De ce? Pentru ca vreau si eu sa fiu fericita si impacata cu mine, fara sa ma mai terorizez psihic, gandindu-ma la universul exterior. Si totusi… Nu as vrea sa ma stiu in posturile de mai sus… Orgoliu?  Teama? Scarba? Complacere? N-as putea spune… Pentru ca nu sunt chiar fiinta ce-mi place sa consider ca sunt.

Un răspuns to “Ratiunea ucide fiinta”

  1. „dar nu gasesc metoda prin care sa ajung la taraba”

    nu trebuie sa o gasesti tu, te va gasi ea pe tine. Si daca reusesti sa treci cu bine de momentul in care te uiti pe teava armei cu degetul pe tragaci, la un fir de par departare de moarte, vei gasi taraba. Iti vei da seama ca daca renegi schimbarea te vei gasi in aceeasi situatie din nou si din nou si din nou.

    Ma vad in randurile de mai sus. Am refuzat sa fiu in permanenta pe marginea prapastiei. Am decis ca in ultima instanta doar lasii apasa pe tragaci.

    Pretul? L-ai descris undeva mai sus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: