Archive for the Media Category

România: pregătirea pentru înrobire

Posted in Media with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 27 Aprilie, 2010 by ArzuBahar

Tom Gallagher Editorial sursa: http://www.revista22.ro/articol-6108.html

Nicio altă dictatură nu este asociată mai mult cu teroarea, paranoia şi supravegherea maselor din romanul 1984 al lui George Orwell, ca România lui Ceauşescu. Oare este posibil ca moştenitorii acestei tiranii şi aliaţii pe care i-au câştigat pe drumul lor către putere, în special în zona afacerilor şi în mass-media, să fie pe punctul de a dezvolta o formă mai rafinată, dar la fel de sufocantă de control înregimentat, care îi va asigura României un loc important în manualele de ştiinţă politică ale secolului XXI?
Unul dintre secretele succesului lor a constat în abilitatea de a exploata vulnerabilităţile colective ale poporului român. O populaţie care, în urmă cu 60 de ani, era alcătuită într-un procent covârşitor din ţărani poate fi uşor exploatată de demagogi, în special pe fondul unor schimbări sociale rapide, precum o urbanizare lipsită de suportul unor instituţii capabile să modereze efectele dezordinii. Argentina a fost martora lansării mişcării peroniste în aceleaşi condiţii.

Dar, în România, îndepărtarea de pământ a fost însoţită de impunerea unei dictaturi necruţătoare, hotărâtă să dezrădăcineze acele valori care împiedicau statul totalitar să ia în stăpânire minţile oamenilor. Luate împreună, acestea au constituit o dublă lovitură pentru România, din care îşi va reveni după multe generaţii sau poate niciodată. Populaţia de astăzi este într-o stare psihologică precară, fragmentată şi incapabilă să articuleze sau să se pună de acord asupra unui set de valori publice care să-i permită să modeleze măcar o mică parte din destinul său naţional. Într-o ţară în care psihologii şi sociologii au fost, practic, interzişi în anii ’70, astăzi guvernanţii fac uz de o armată de angajaţi din aceste ramuri ale ştiinţelor sociale, dar şi din media sau din zona de management, pentru a dezvolta mijloace şi mai eficiente de a-i ţine pe români sedaţi şi, prin urmare, incapabili să-şi îmbunătăţească situaţia socială.

Experienţa comunistă oferă, în mod evident, un sprijin extrem de valoros pentru aceşti tehnocraţi ai puterii. Distrugerea instituţiilor şi a elitelor care au susţinut cu maxim devotament o moralitate colectivă a fost o pierdere devastatoare. Sistemul de valori al naţiunii a fost pervertit. S-au lansat atacuri împotriva familiei, a religiei şi asupra oricărei alte forme de ataşament pe care statul nu o putea manipula.

S-a dovedit curând, pe fondul regrupării artizanilor vechiului regim, că societatea românească este una atomizată în care funcţionează spiritul de turmă. În 1990 şi 1991, Ion Iliescu a mobilizat cele mai brutale elemente ale societăţii pentru a-i intimida pe aceia care nu doreau să continue să trăiască într-un stat în care prevalează regulile comuniste ale conformismului sufocant. O mare parte din societate a fost antrenată, de către tehnicienii comunişti, în efortul de a crea noi aranjamente pentru a menţine o ordine în care cei puţini îi exploatează pe cei mulţi, în care reformatorii din justiţie şi educaţie sunt ferm sancţionaţi, o ordine care să folosească cele mai ingenioase mijloace pentru a ţine la distanţă ideile noi şi a-i descuraja pe oamenii talentaţi să îşi dorească să folosească aceste idei pentru a schimba în bine România.

Au existat câteva perioade în care societatea s-a trezit din narcoză: 1996, 2004 şi, din nou, la referendumul din 2007, atunci când s-a dorit întreruperea preşedinţiei lui Băsescu. Au existat, de asemenea, începuturi ratate, cum a fost implicarea UE în afacerile interne ale României începând cu 1999: moştenirea majoră a acestui angajament a fost aceea de a impune, din exterior, o faţadă nouă, a structurilor pluraliste europene, pe care o elită locală abilă a golit-o de orice conţinut reformist. Momentele de luciditate populară nu au fost legate de vreun partid politic sau de vreun ONG, căci niciunul dintre acestea nu a rămas imun la sistemul de valori postcomunist, ci au fost momente realizate de media independentă care, vreme de câţiva ani, a contribuit la consolidarea conştiinţei civice.

Afost nevoie de câţiva ani înainte ca foştii securişti şi alte componente adaptabile ale vechiului regim să îşi dea seama ce profituri se pot obţine din media sau de capacitatea sa extraordinară de a controla minţile a milioane de oameni. Sub Ceauşescu, televiziunea fusese raţionalizată, iar presa scrisă era supravegheată în detaliu. Nu a fost de mirare deci că, la începutul anilor ’90, a erupt o avalanşă de publicaţii, multe efemere. A fost totuşi începutul presei independente. Cei care au dus-o mai departe au fost tineri energici şi ambiţioşi care nu au avut deschidere spre alte ocupaţii mai convenţionale. Au fost idealişti, au avut curaj, dar totodată au fost oportunişti şi egoişti şi nici pe departe imuni la avantajele oferite de ispitele bogăţiei şi ale puterii. Au fost câteva publicaţii care au tras guvernul la răspundere mai bine decât au reuşit partidele din opoziţie.

Dacă ritmul schimbării în România ar fi fost mai alert, atunci această presă scrisă ar fi putut să promoveze un simţ naţional autentic al opiniei publice, care să susţină o etică de responsabilizare a comportamentului în spaţiul public. O presă îndrăzneaţă, cu editori şi jurnalişti care să acţioneze ca tribuni ai poporului nu se poate autosusţine. Pentru a contesta oligarhia politicienilor transpartinici şi clientela lor economică, forţe proaspete ar trebui să se angajeze decisiv în arena publică din România.

Mai mult decât atât, UE ar trebui să dovedească mai multă fermitate şi luciditate în deciziile legate de acele schimbări care trebuie să devină prioritare, pentru ca România să beneficieze de un val de reforme care să-i permită să se comporte în mod responsabil, ca membru cu drepturi depline al Uniunii. În schimb, UE a prezidat un pseudo-proces de europenizare. România a absorbit legile, valorile şi procedurile de luare a deciziilor specifice Uniunii numai la nivel superficial şi declarativ. Un grup restrâns de actori locali şi-a creat o legitimitate proprie pe fondul iniţierii procesului de extindere. Ei s-au folosit de un anumit instrument al UE pentru a anula până şi acel minim progres realizat prin crearea unei societăţi axate mai mult pe valori. Este vorba despre privatizarea rapidă – terapia de şoc recomandată de Bruxelles.

Efectul asupra industriei media a fost instantaneu. Neoliberalismul economic s-a armonizat cu instinctele cleptomane ale deţinătorilor locali ai puterii. Rezultatul a fost dispariţia rapidă a presei independente şi înlocuirea ei cu un set de televiziuni şi publicaţii care răspund dorinţelor celor care le deţin.

Această presă a suferit o transformare spectaculoasă. A devenit un manipulator abil, scopul ei fiind acela de a întări pasivitatea unei societăţi care nu-i va mai contesta niciodată pe cei puţini care au confiscat puterea şi a căror ascensiune a început în 1989. Înainte de a-şi atinge obiectivele, această presă a creat pagube enorme calităţii vieţii publice, prin degradarea culturii şi împiedicarea oricărei reflecţii serioase asupra opţiunilor politice pentru viitor.

După 2000, românii au devenit numai spectatori, fără nicio posibilitate de a influenţa ritmul accelerat al schimbării, care a adus rate înalte de creştere economică, dar care a creat, pe de altă parte, averi personale spectaculoase şi alte inegalităţi frapante între clasa politică şi restul societăţii. Toate acestea s-au întâmplat pe fondul liberalizării economice sponsorizate de către UE. Era necesară existenţa unei economii competitive care să atragă investiţii şi care să transforme România, într-o bună zi, într-un membru de succes al UE.

A fost deci o cale accelerată de liberalizare politică şi reformă instituţională, elemente cheie în proiectul Uniunii de extindere către Est. Dar, pe parcursul celor şapte ani de negocieri, Bruxellesul a fost prioritar interesat de îndeplinirea criteriilor economice, nu a celor politice. UE a uitat că elita conducătoare postcomunistă se ocupase deja, de câţiva ani, de transferul valorilor statului în mâini private, în cele mai variate moduri.

Industria media nu putea rămâne imună la acest ritm al schimbării. Dimpotrivă, a fost una dintre cele mai profitabile şi inovative industrii, jucând şi un rol strategic, întrucât multitudinea de titluri tranşante din presă a tras la răspundere mai mult PSD decât pe oricare alte forţe politice.

Câteva trusturi au intrat în sectorul media din România. Unele au rămas, altele nu. Serviciul BBC World şi-a extins operaţiunile în 2003-2004 pentru a dispărea complet din România în decursul a cinci ani. Firmele străine nu aveau, însă, nicio strategie şi erau dispuse să facă unele concesii guvernului prin limitarea reportajelor critice în numele unui profesionalism sporit. De o şi mai mare importanţă a fost decizia unor elite locale care au încercat să profite de pe urma acestui amestec dezordonat, transferând avuţia statului în holdinguri private pentru a investi mare parte din câştigurile lor în operaţiuni media.

Aşa şi-au făcut apariţia, în prima jumătate a acestui deceniu, puternice holdinguri media. Nu asta a dorit UE atunci când s-a ostenit să facă remarce critice asupra mass-media. Jonathan Scheele, şeful delegaţiei UE la Bucureşti pentru cinci ani, a declarat în mijlocul unor negocieri că el se aştepta la apariţia unei prese normale competitive, finanţată din publicitate. Acest tip de venit e pe cale de dispariţie în ţările vestice, dar Scheele a asumat în mod evident că România ar fi incapabilă să evite un tip normal de capitalism, bazat pe o piaţă largă de consum, cu un excelent nivel al competiţiei între diferitele interese economice.

Dar lanţul Antenelor, prima construcţie media privată majoră, a anticipat tipul de monopoluri care vor apărea în diferite ramuri ale economiei, fără să ţină cont de mecanismele de reglementare a căror introducere fusese solicitată de către UE guvernelor. Antena 1 a fost cea care a lansat reteţa talk show-urilor care expuneau lumea politică verdictului comentatorilor populişti. Talk show-ul lui Marius Tucă a oferit, noapte de noapte, o platformă de denunţare neinhibată a coaliţiei anti-PDSR care a ajuns la putere la sfârşitul anilor ‘90. Atacurile nocturne au avut în mod sigur o contribuţie la succesul alarmant al extremiştilor lui Vadim Tudor la alegerile din 2000.

În timpul primei guvernări PSD şi apoi a celei dominate de PNL, importante părţi din media electronice au simţit nevoia de a induce un dezinteres masiv în ceea ce priveşte politicul. Luptele pentru putere au fost tratate în termeni de telenovelă. Nu există chestiuni politice sau etice în joc care să determine direcţia viitoare pe care ţara să o urmeze. Sau, dacă sunt, pericolul corupţiei, derivei autoritare sau falimentul statului nu pot fi explicate în stereotipurile pe care străinii sau complicii lor locali le preferă – cei care refuză să dea României şansa de a se adapta lumii moderne în propriul său ritm şi în modul ei caracteristic.

Banalitatea, dispariţia bunului simţ, discuţia despre nimic şi aceeaşi galerie de figuri au dominat canalele TV. Mustăciosul de Savonarola a fost cel care l-a perpelit pe Băsescu, cel puţin trei nopţi pe săptămână, la Antenă. Pe lângă el, mai era şi tăcutul său asociat, mai cinic şi mai şiret, care şi-a folosit experienţa editorialistică pentru a arunca un ochi cinic asupra lumii politice, dar şi acel Peter Pan trecut de 30 de ani, miop şi chel, care părea că vinde o nouă pastă de dinţi senzaţională. Vocile independente au dispărut de pe canale.

Din 2008, Academia Caţavencu a încetat să mai reprezinte vocea curajoasă şi subversivă a celor care au rămas fideli în susţinerea unei platforme a schimbării. În încercarea de a păstra traiectoria hipioţilor îmbătrâniţi şi a figurilor nonconformiste, vândute însă unuia dintre cei mai deştepţi moguli economici, obiectivele AC au devenit predictibile. Tipul de nonconformist, neras, arătând un pic hippie – tipul studentului etern –, este întâlnit din ce în ce mai des în birourile ziarelor şi în studiourile televiziunilor. În comunism, asemenea figuri îmbrăcate casual ar fi fost ridicate de pe stradă şi trimise în Băragan pentru a săpa şanţuri. Aceşti tipi care arată asemenea disidenţilor radicali sunt de fapt profund conformişti. Ei pot scrie la ordin, pentru că nu au niciun set de valori fundamentale.

Ei ar râde dacă cineva le-ar reproşa că nu încearcă să descopere adevărul într-o anumită întâmplare. Pentru aceşti postmodernişti, este OK să mistifice adevărul, pentru că adevărul nu există, aşa cum valorile sunt numai un anacronism burghez.

Noii capitalişti împreună cu aliaţii lor politici au reuşit să creeze un proletariat media care este mai eficient în a-i păstra pe oameni pasivi şi inofensivi decât predecesorii săi din timpurile comuniste. Primul lor succes relevant a fost pe 30 noiembrie 2008, când doar 39% din electorat a votat. Aşa numita „clasă educată“ a dominat prin absenţă. Lipsa lor de angajament este tributară modului în care media private şi de stat au trivializat constant politica. Evident că, prin neimplicarea lor, partidele şi-au întărit forţele, reuşind să afecteze, într-o măsură tot mai mare, interesele fragilei clase de mijloc.

România ar putea experimenta într-adevăr ascensiunea unei noi forme de autoritarism, în care un popor docil sprijină un sistem în mod evident ostil propriei bunăstări, efectul fiind o marginalizare a sa. Nu avem de-a face cu niciun fel de intimidare sau coerciţie. În schimb, oamenii au comis o lovitură de stat împotriva lor înşile. Aceştia sunt adevăraţii copii pe care Elena Ceauşescu i-a invocat înainte de a fi executată, deşi nu a mai trăit să-i vadă în floarea vârstei. Sunt atât de mulţi tineri care au extenuarea şi cinismul celor de 60 de ani, deşi singura viaţă pe care ei au cunoscut-o cu adevărat este cea pe care o întâlneşti pe Youtube, Facebook sau alte platforme de socializare media.

Îşi au aceste apariţii macabre şi îngrijorătoare originile în comunism? Sau putem să identificăm sursele acestui rău în lunga perioadă de tranziţie de după 1989, atunci când speranţele de mai bine s-au epuizat pe fondul neîmplinirii lor? Sau a fost UE cea care a distrus speranţele, atunci când voci influente, precum cea a d-lui Scheele, afirmau cu ipocrizie că el lucrează împreună cu tot poporul, şi nu doar cu elitele Bucureştiului? În schimb, pasivitatea celor mulţi a permis ca o entitate presupus puternică, precum UE, să fie păcălită şi neutralizată de către gangsteri politici locali, într-un mod similar celui în care piraţii somalezi acaparează acum tancurile petroliere.

Oricare ar fi cauzele, este cert că acei jurnalişti cu o gândire independentă şi cu o abordare profesionistă a expertizei lor sunt o specie pe cale de dispariţie rapidă, mai ales în media naţionale. Astăzi, acei jurnalişti care se întâlneau în mod regulat cu ambasadorii UE în timpul procesului de aderare (şi care se considerau voci publice importante) se zbat din greu să-şi păstreze joburile. Unii au fost nevoiţi să devină translatori sau profesori ca pe vremea comunismului, semnalând că locul celor care au o gândire liberă nu este în media. Dan Tăpălagă este încă excepţia care confirmă regula, cel care sparge tiparele, reuşind cu agilitate şi tenacitate să găsească resursele pentru jurnalismul independent şi analitic.

Dar el este aproape ultimul mohican. Un întuneric politic se lasă asupra României. În aceste vremuri crepusculare, există destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosferă. Sunt foarte mulţi tineri care spun prostii şi lansează atacuri cinice la adresa oricui insistă să spună că mai există lucruri pentru care merită să lupţi în România. Mă întreb chiar dacă unii dintre tehnocraţii puterii ar putea lua o pauză pentru a reflecta asupra faptului că au mers prea departe, reducând aproape o generaţie întreagă la stadiul de legumă. //

Traducere de OCTAVIAN MANEA

Hipster

Posted in Media with tags , , , , , , , , on 7 Ianuarie, 2010 by ArzuBahar

Hipster: The Dead End of Western Civilization

We’ve reached a point in our civilization where counterculture has mutated into a self-obsessed aesthetic vacuum. So while hipsterdom is the end product of all prior countercultures, it’s been stripped of its subversion and originality. (Cover story of Adbusters Issue #79.)

I‘m sipping a scummy pint of cloudy beer in the back of a trendy dive bar turned nightclub in the heart of the city’s heroin district. In front of me stand a gang of hippiesh grunge-punk types, who crowd around each other and collectively scoff at the smoking laws by sneaking puffs of „fuck-you,” reveling in their perceived rebellion as the haggard, staggering staff look on without the slightest concern.

The „DJ” is keystroking a selection of MP3s off his MacBook, making a mix that sounds like he took a hatchet to a collection of yesteryear billboard hits, from DMX to Dolly Parton, but mashed up with a jittery techno backbeat.

„So… this is a hipster party?” I ask the girl sitting next to me. She’s wearing big dangling earrings, an American Apparel V-neck tee, non-prescription eyeglasses and an inappropriately warm wool coat.

„Yeah, just look around you, 99 percent of the people here are total hipsters!”

„Are you a hipster?”

„Fuck no,” she says, laughing back the last of her glass before she hops off to the dance floor.

Ever since the Allies bombed the Axis into submission, Western civilization has had a succession of counter-culture movements that have energetically challenged the status quo. Each successive decade of the post-war era has seen it smash social standards, riot and fight to revolutionize every aspect of music, art, government and civil society.

But after punk was plasticized and hip hop lost its impetus for social change, all of the formerly dominant streams of „counter-culture” have merged together. Now, one mutating, trans-Atlantic melting pot of styles, tastes and behavior has come to define the generally indefinable idea of the „Hipster.”

An artificial appropriation of different styles from different eras, the hipster represents the end of Western civilization – a culture lost in the superficiality of its past and unable to create any new meaning. Not only is it unsustainable, it is suicidal. While previous youth movements have challenged the dysfunction and decadence of their elders, today we have the „hipster” – a youth subculture that mirrors the doomed shallowness of mainstream society.

Sursa: https://www.adbusters.org/magazine/79/hipster.html

Mandra si trufasa, dar… nici chiar asa!

Posted in Bizarerii, Media with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 12 Decembrie, 2009 by ArzuBahar

Mari sunt misterele Domnului (care a facut afacerea, nu altcineva, sa fie clar) si intortocheate mintile destepte…
Dadeam eu asa pe Stumble la cafea si am dat de High IQ Society… Eram eu foarte incantata de minunatia asta. Ete domne, stau desteptii in grupuri aici… Ia sa vedem care-i povestea cu elitismul astora.
Ca sa devii membru trebuie sa dai un test de desteptaciune „special facut de ei, unde au rezumat elemente esentiale din alte teste profesioniste recunoscute”, unde trebuie sa raspunzi in 80 de secunde la fiecare intrebare… Buun… Nu poti da inapoi, trebuie sa gandesti rapid, daca ratezi, pa. Astia zic asa: 100 e media. Punctajul este de minim 125 ca sa poti sa te inscrii la ei.

Dau eu frumusel testul si ma ingrozesc, dar pana la urma am reusit sa-l scot la capat.
Spre uimirea si mandria mea am luat 128. M-au felicitat astia, bravo esti printre primii 5%.

Multumesc mult, mi-ati hranit orgoliul, sunt mandra ca am trecut de testul ala oribil, care mai avea si intrebari de cultura generala (pe care le-am raspuns prin eliminare mai mult). Nu ca as avea ceva cu ele, dar informatiile care fac parte din cultura generala difera de la popor la popor…

Si acum… Inscrierea. M-au intrebat astia cum ma cheama, unde stau, cu adresa cu tot. Completez eu usor reticenta, ca nu-mi face placere sa-mi scriu adresa pe niciun site. Ma gandesc mereu cum ma baga aia dup-aia in vreo baza de date obscura pe care ei o vand dup-aia si primesc reclame, sau mai rau…

Si ce te pomenesti dup-aia? Dau eu submit si apare marele si minunatul chenar care imi spune ca pot plati DOAR 80$ sau ceva de genul acesta ca sa am un „Lifetime membership” si acces la evenimentele lor. Am zis ca platesc mai tarziu, la urmatoarea logheala, ca se putea…
Si ma uit eu asa pe site.
Ce imi ofera mie minunatul High IQ Society pe aceasta suma care in America echivaleaza cu o pereche de super cizme, sau adidasi destepti? Activitati umanitare? Oportunitati de job? Posibilitatea de a ma afirma in vreun fel*?

*Uite ca totusi te poti afirma… Dar indirect. La Hamilton Institute, care este o organizatie „not-for-profit” (probabil ca platesti doar ca sa ii sustii…) ca sa-ti poti publica lucrari pe net, sa te admire alti destepti ca tine.

Nu… E mult mai pretios. Mult mai uimitor si mult mai grozav!
Daca esti destept si esti la ei in grupulet… Ai extraordinara ocazie de a…..

(tobe)

…juca table sau sah sau poker cu alti membri, sau de a participa in echipe virtuale de fotbal sau baschet!!

Iupiiii! Mi-am dorit dintotdeauna sa cunosc microbisti dotati la mansarda, deoarece pana acum am trait in ignoranta mea simpla cu impresia ca NU EXISTA ASA CEVA! Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu salvata de crema vestica si de a fi ridicata din statutul meu te „taranca” si „prostituata sovietica” (cam asta e impresia generala despre Europa de est la acesti docilizati si instruiti moral…)
Ma bucur cu adevarat ca-mi pot extinde astfel perceptia asupra microbistilor din lume si ca ma pot debarasa astfel de preconceptiile si stereotipurile care imi bantuie intelectul insingurat in lumea asta proasta… Sunt incantata ca voi putea invata de la marii maestri, ce fac o diferenta in lume, cum sa joc poker si ca voi putea cunoaste subtilitatile baschetului si toate aspectele lui.
Si stiti ce mai pot face eu la ei? Pot sa joc puzzle-uri si trivia!!! Iupiiii!!! Merita toti banii, va spun!

Dar asta nu-i tot, deoarece, din pacate, inteligenta cum sunt, nu am avut sansa de a ma naste unde se afla crema acestei societati, si anume la New York. De ce e pacat? Pentru ca nu mi se ofera sansa UNICA de a participa la dezbateri pe teme neprecizate in acel oras alaturi de ilustri membri, ce sunt prea buni si prea destepti pentru a juca acele jocuri GRATUIT pe absolut oricare alt site „de prosti” din vastul univers in extindere al internetului.

Si daca platesti 80$ pentru a te inscrie, mai poti avea onoarea de a putea cumpara cu 8$ o carte minunata cu… SUDOKU!! Si alte 3 carti care iti masoara IQ-ul si o carte de „Bathroom Brainteasers” ca sa te caci ca un veritabil intelectual – pe care, precizeaza ei, le poti cumpara si de la orice librarie (americana).

Iupiii!!!
Si stiti ce mai puteti face? Puteti sa mai dati inca 2 teste de IQ DIFERITE fata de primul tip de test folosit la inscriere!!!
Iar printre sustinatorii de tip BBC, Discovery, etc. Se mai afla si… DETAILS MAGAZINE unde poti fi tinut la curent cu ultimele tendinte in materie de cultura, moda, celebritati si unde poti citi mai multe despre sex si relatii. Ca intelectualii, ca si femeile emancipate care citesc Cosmopolitan (partz), trebuie sa se „documenteze” din reviste mondene si nu prin experienta + carti serioase (daca nu le vine prea natural, fiind prea inteligenti si neintelesi) pentru a fi maestri in arta iubirii.

Ca o alta paranteza am vazut un super articol in acea revista despre uimitoarea poveste a 2 negri gay GEMENI trasi la sala care au facut un film porno IMPREUNA „din greseala”, cu inca un tip, in care faceau ei threesome hardcore gay. Si cum unu’ din gemeni, care isi iubea bunica si de fapt nu era gay si avea procese de constiinta, s-a hotarat ca trebuie sa aibe mai multa demnitate sa faca bani si altfel si a vandut droguri si s-a batut cu politia, iar apoi in final s-a facut fotomodel… Traiasca diversitatea… Ca daca nu sunt de acord ca acest articol trebuie sa ma invete crema vestica despre toleranta si cum trebuie sa am un „open mindset”, ca sa nu fiu automat o „taranca sovietica”…

Daca tot am lungit-o asa lung si neesential… Am sa ma apuc de concluzie. Stai! N-am nicio concluzie! Am doar mai multe intrebari nerezolvate!
Daca esti destept, de ce ai plati 80$ pentru aberatia asta de site?
Daca esti dispus sa platesti, de ce o faci, cand el nu-ti ofera NIMIC? Pentru socializare? Pentru ca ai un orgoliu incomensurabil, incat dai banii astia ca sa cumperi de la ELITA niste carticele cu jocuri recomandate de EI?
Daca chiar asta e situatia, inseamna ca exista pitipongism intelectual? Precum pitipoancele care dau bani extra pe o geanta neinteresanta, dar impecabil executata, doar pentru ca scrie pe ea Louis Vuitton? Pentru ca ai o garantie de FEShAN?
Cat de tare si destept a fost creatorul acestui site de-i prosteste pe oamenii „destepti”? Testul ala chiar e legitim? Sau e un test la misto, pentru a prosti oameni care se cred destepti? Daca da, de ce e sustinut de brand-uri „serioase” precum Discovery, BBC, ziare culturale etc? Ca doar ei n-ar sustine un asemenea rip-off de doi bani, nu? Si totusi…

UITE ASA ajung la eu un conflict mental! Sau o incapacitate de intelegere. Probabil ca nu sunt pregatita sa inteleg asa ceva. Precum nu am inteles nici cum a fost Patapievici in stare sa-i zica neveste-sii si presei, mizantrop cum e el, ca el vrea sa fie ingropat langa Eminescu, pentru ca MERITA, iar ea sa nu cumva sa fie pe langa, ca nu vrea, mort fiind, sa aibe cadavrul pus pe langa „anonimi care n-au adus nicio contributie posteritatii”. Ba chiar a cumparat tot terenul din jurul lui Eminescu pe zeci de mii de euro, pentru a-l rezerva oamenilor ca EL. Sa nu cumva sa existe vreun contact intre starvurile ilustre si cele „pe banda rulanta”. Patapievici! Cercetator stiintific! Filosof si scriitor! FIZICIAN!!!

Unde e multa minte e si multa prostie… Era o vorba… romaneasca…

Eu le-as recomanda o solutie mai interesanta desteptilor astora, simpatizanti High IQ Society:
Dat fiind faptul ca sunt destepti si simt nevoia misterioasa de a plati un serviciu care-i pacaleste si nu le ofera niciun beneficiu real, spre deosebire de restul serviciilor din America, inclinate catre a rasfata, pupa in cur si oferi produse (mai mult sau mai putin) decente tuturor prostilor si toate drepturile posibile de returnare fara comentarii, in caz ca prostu’ nu-i multumit, mai bine ar veni sa se mute in Romania! Aici cu siguranta vor da de o sumedenie de servicii care sa-i prosteasca si de firme care le iau banii degeaba. Sa nu mai zic ca-si pot arunca banii la cersetori gramada. Daca tot le place…

Wikipedia romaneasca e saraca…

Posted in Media with tags , , on 12 Octombrie, 2009 by ArzuBahar

prieteniepedo

Cel mai tare articol Wikipedia

Posted in Media on 28 Septembrie, 2009 by ArzuBahar

Am ales sa copiez fragmente din articolul Wikipedia, de teama ca in viitor acesta va fi modificat iar aceste informatii extraordinare si importante se vor pierde. Multumesc Wikipedia! Este site-ul meu preferat!
Acum va prezint partea informativa:

Chirpici sau văiugă se numeşte un material de construcţie în formă de cărămidă. Chirpiciul este făcut dintr-un amestec de lut, paie şi băligar de cal şi este uscat la soare (nears).

Deşi se consideră că locuinţele din chirpici sunt specifice categoriilor sărace ale populaţiei, unii specialişti recunosc că par a fi cele mai sănătoase case şi, totodată, cele mai rezistente la cutremur. Chirpiciul este un bun termoizolator, primind căldura cu greutate si cedând-o lent. Lutul şi paiele care stau la baza construirii unor astfel de case sunt materiale ecologice, naturale, oferind un mediu interior sănătos.[1]
Casele din chirpici sunt foarte răcoroase vara şi călduroase iarna, sunt case care respiră, mai ales cele cu acoperiş de paie şi pardoseală de lut naturală,[2] deoarece chirpiciul este un bun material termoizolator. [3]
Normele în vigoare prevăd că locuinţele din chirpici au o durabilitate garantată de 20 de ani, dar practica arată că ele pot rezista şi 70 de ani, dacă sunt întreţinute.[4]

(…)
Iar acum partea geniala:

La Plenara Comitetului Judeţean PCR Iaşi, Ion Iliescu (pe atunci prim-secretar la Iaşi, în perioada noiembrie 1974 – august 1979), a lăudat virtuţile construcţiilor din chirpici: „De altfel, construcţia locuinţelor din chirpici este pe linia conjuncturii actuale: facem şi economie de combustibil, energie, pentru că nu mai este nevoie să facem cărămidă, confecţionarea chirpicilor este mai simplă, mai economicoasă, pot fi realizaţi prin folosirea căldurii solare”. [9] Din păcate, la Cutremurul din 4 martie 1977 multe din casele de chirpici din judeţul Iaşi nu au rezistat şi s-au dărâmat.
Artistul oltean Cătălin Mihalache, din comuna Milcov a executat bustul din chirpici al Elenei Udrea, dar acesta a fost furat de necunoscuţi din curtea artistului.

Traiasca democratia!

Posted in Media with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , on 26 Iulie, 2009 by ArzuBahar

Trist… Foarte, foarte trist…
Nici nu-mi vine sa mai dau din gura pe tema asta… Ceea ce e foarte grav…

Joc cretin

Posted in Media with tags , , , , , , , , on 25 Iunie, 2009 by ArzuBahar

Si acum voi teroriza masele, deoarece nu sunt in stare sa pastrez linkul vreodata…
http://www.kongregate.com/games/urbansquall/bloody-fun-day/?gamereferral=bloody-fun-day